Biserica celor fără număr, din Arad

Sursa: portalul “OradeaPress” 25 iunie 2011
Articol semnat de Ramona Băluţescu

Toate par să curgă cam ca de obicei: sună ceasul (dar degeaba sună, că n-am prea dormit, de teamă să nu fiu lăsată în Timişoara). Taxiul vine exact în câte minute s-a anunţat (dar ce folos, că a scăpat coţofana casei şi zboară în două minute cât pentru un Paris – Dakar).  Sun din taxi în momentul în care intrăm pe Calea Aradului, mai sunt două minute să ajungem dar e deja opt fără un sfert, nu vreau să rămân aici, de-abia acum încep să respir: autobuzul cu corul greco-catolic din Lugoj e mai în spate, mai au câteva minute bune până vor ajunge la locul întâlnirii, râd cu şoferul care mă ştie dea din alte „fugi pe muchie”, după trenuri, după autobuze, îmi şlefuiesc în glumă replica de întâmpinare: „păi de când v-aştept!”. Este ziua cu sfinţirea bisericii noi, din Micălaca, Arad, a greco-catolicilor, este una din aşa de puţinele dăţi când plec şi vin cu cineva, simţind apartenenţa la un grup.

Ajunge autobuzul în dreptul Agronomiei, urc, doamna profesor Olimpia Drăgan, conducătoarea corului din Lugoj, prin amabilitatea căreia „m-am lipit” şi eu de cei de acolo, îmi face un semn spre un scaun din stânga ei, povestea începe cu adevărat. Ce mare lucru e să mai simţi chestia asta cu apartenenţa, azi! Cu doamna Drăgan mai fusesem la un eveniment, ştiam că îmi cunoaşte articolele, cu două zile înainte fusesem la o lansare de carte despre greco-catolicii din Banat, a lui Sergiu Soica, unde fratele ei, Ciprian Cipu, vorbise aşa de frumos despre nenorocirile punctuale ale familiilor de greco-catolici de la noi…

Tot aici sunt şi două dintre călugăriţele baziliene pe care le vizitasem cu o săptămână înainte la Lugoj, atunci când episcopul locului, PSS Alexandru Mesian, îmi spusese de sfinţirea de azi. Dar piesa de rezistenţă este colegul Raimondo Mario Rupp, arhivistul episcopiei, care este şi o ţâră de om de presă şi care face nişte poze admirabile.

Unii îşi curăţă baionetele, înainte de asalt, noi ne scoatem Nikon-urile, ne povestim despre focalizări, diafragme, sharf – dea devenim prea tehnici pentru cei din jur.  Ne opintim încă puţin, ajungem la Arad. Împart exclusivitatea ghidării şoferului cu unul dintre corişti, şi el micălăcean, cândva, în trecut. Aradul Nou, podul roşu peste Mureş în dreapta noastră, Micălaca zona 300, viaductul, curba la dreapta, strada Voinicilor – de aici e drum drept până la biserică. Ce e drept, oarecum ieşim de pe hartă. Dar ştiam asta. Ştiam că e departe de orice. Inimile să fie aproape şi deja s-a rezolvat şi geografia.

articolul integral

Secţiunea: Semnalări

Read more at Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică