Hirotesire de ipodiaconi şi lectori în catedrala din Blaj
Duminică, 25 martie 2012, cu ocazia Sărbătorii Buneivestiri, care este și sărbătoarea hramului Seminarului Teologic Arhiepiscopal Major din Blaj, la recomandarea părintelui rector Florian Guţiu, a Directorului Departamentului Blaj al Facultăţii de Teologie şi a Consiliului Formatorilor, au fost hirotesiți în Catedrala Sfânta Treime, de către Preasfinția Sa Claudiu, şase ipodiaconi (Făgețan Vlad-Dorian, Lepădatu Alexandru, Parhon Ioan Constantin, Ursu Liviu-Nicolae, Barbu Stelian și Căilean Mihai) din anul IV şi patru lectori din anul III (Bălaj Marinel, Oltean Cătălin, Tăbăcariu Cristian, Barbu Stelian).
La acest eveniment important au fost prezenți, pe lângă familiile și rudele celor hirotesiți, și numeroși credincioși.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, ipodiaconul Liviu Ursu a adus un cuvânt de mulțumire Bunului Dumnezeu și Preacuratei Fecioare Maria, Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, Preasfinției Sale Claudiu, precum și profesorilor-preoţi și tuturor acelora care au avut un rol important în creșterea și formarea seminariştilor.
Acordarea treptelor minore face parte din itinerariul formativ spre slujirea împlinită a preoţiei şi are loc, conform tradiţiei seminarului teologic blăjean, în anul IV şi III de teologie, lectorii având ca misiune citirea Cuvântului sacru iar ipodiaconii slujirea altarului, a episcopului şi preoţilor în celebrarea liturgică.
A consemnat
Ipodiacon Ursu Liviu-Nicolae
Secţiunea: Alba Iulia şi Făgăraş
Read more at Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Source:
Anyone can join.
Anyone can contribute.
Anyone can become informed about their world.
"United We Stand" Click Here To Create Your Personal Citizen Journalist Account Today, Be Sure To Invite Your Friends.
Humic & Fulvic Liquid Trace Mineral Complex
HerbAnomic’s Humic and Fulvic Liquid Trace Mineral Complex is a revolutionary New Humic and Fulvic Acid Complex designed to support your body at the cellular level. Our product has been thoroughly tested by an ISO/IEC Certified Lab for toxins and Heavy metals as well as for trace mineral content. We KNOW we have NO lead, arsenic, mercury, aluminum etc. in our Formula. This Humic & Fulvic Liquid Trace Mineral complex has high trace levels of naturally occurring Humic and Fulvic Acids as well as high trace levels of Zinc, Iron, Magnesium, Molybdenum, Potassium and more. There is a wide range of up to 70 trace minerals which occur naturally in our Complex at varying levels. We Choose to list the 8 substances which occur in higher trace levels on our supplement panel. We don’t claim a high number of minerals as other Humic and Fulvic Supplements do and leave you to guess which elements you’ll be getting. Order Your Humic Fulvic for Your Family by Clicking on this Link , or the Banner Below.
Our Formula is an exceptional value compared to other Humic Fulvic Minerals because...
It’s OXYGENATED
It Always Tests at 9.5+ pH
Preservative and Chemical Free
Allergen Free
Comes From a Pure, Unpolluted, Organic Source
Is an Excellent Source for Trace Minerals
Is From Whole, Prehisoric Plant Based Origin Material With Ionic Minerals and Constituents
Highly Conductive/Full of Extra Electrons
Is a Full Spectrum Complex
Our Humic and Fulvic Liquid Trace Mineral Complex has Minerals, Amino Acids, Poly Electrolytes, Phytochemicals, Polyphenols, Bioflavonoids and Trace Vitamins included with the Humic and Fulvic Acid. Our Source material is high in these constituents, where other manufacturers use inferior materials.
Try Our Humic and Fulvic Liquid Trace Mineral Complex today. Order Yours Today by Following This Link.